luni, 16 aprilie 2012

Biserica si economia de piata

În satul meu C. din Oltenia a venit de ceva vreme un preot nou, tânăr. De o buna bucata de timp (15-20 de ani) la obladuirea enoriasilor s-au perindat o multime de preoti, mai toti aflati la inceput in ceea ce priveste slujirea Domnului. Gurile rele spun că in orice numire a unui nou preot este o șpagă la mijloc, dar să nu vorbim de cele sfinte. Cert este că tânărul preot pare a fi hotărât să urmeze modelul mercantil al prea-fericitului Daniel, recent ales CEO al BOR.

Mai întâi a fost casa parohială. Mai exact, la început n-a fost, că lipsea aproape cu totul. Ultimul preot avea gospodărie în sat, a lăsat casa parohială în ruină. Așa că noul preot a organizat cu hotărâre comunitatea. O campanie decisă din poartă-în-poartă a stimulat donațiile în bani și muncă, inclusiv cu o contribuție de la primărie (întâmplător, primarul era certat cu preotul din B.). În mai puțin de un an s-a ridicat casa. Probabil a fost primul proiect cu adevărat comunitar din C. Și ultimul.

Pasul al doilea este dat de sarabanda taxelor. La început, taxele erau la fel în C. ca si in satele invecinate. Noul preot le-a actualizat. Contribuția anuală: 38 de lei în B., 150 în C. Liturghia: 10 lei în B., 50 de lei în C. Cui nu plătește i se bate obrazul, pe stradă, în cimitir, în biserică. Până plătește sau nu mai vine la biserică. Pomenirea, 10-20 de lei în B. În C. e mai complicat: 50 de lei sâmbăta, dar în săptămâna după parastas credinciosul cu durerea trebuie să mai aducă o colivă și să mai plătească 50 de lei. Zice noul preot că așa e bine. Chitanță nu dă niciodată, asta nu intră la bine.

Sfeștania, altă daravelă. Nu toată lumea e dornică să-și sfințească gospodăria, cu atât mai puțin periodic. Nu-i problemă, campania din poartă-în-poartă se poartă și aici. Omul la țară nu zice că nu vrea, e păcat. Dar nu e gata, nu e curat, nu e îngrijit. Nu-i nimic, zice preotul, vin mâine, săptămâna viitoare, când ești pregătit – și vine! N-am bani, își inima în dinți câte un bătrân. Nu-i nimic, zice preotul, alții dau și 50 de lei, dar nu cer nimic, important e să se facă. La sfârșit, creștinul are rușine, se caută de bani, tot dă ceva. La fel cu botezul, ori de câte ori trebuie.

Lumânări, durerea săptămânală. Sunt interzise lumânările din afara bisericii, preoteasa sau chiar preotul vând la intrare. În B., 40 de bani lumânarea, furnizată de Patriarhie. În C., 1 leu bucata, același furnizor. Minim 10 la o slujbă, că trebuie să pui și la morți, și la vii, și la icoane, duci și la cimitir. Că veni vorba de cimitir, de la preotul din B. a învățat despre „taxa de construcție” – se aplică la orice, cruce, postament, gărduleț, alee, în curând o să ceară și pentru felinar, se plâng oamenii.

Pomenile, problemă mare. Oltenia este o zonă în care se obișnuiește a face pomeni cu un număr de farfurii încărcate cu mâncare, o cană cu vin sau tuica, lumânare, colac. Costă toate: farfuria, cana, mâncarea, lumânarea și colacul; vinul de obicei e producție proprie. Înainte fiecare făcea după puteri. Noul preot are reguli: câte vase la zi, la trei zile, la săptâmână, la lună, la trei, la șase luni, la an. Numărul crește de la o pomană la alta, la an ajunge la 24 de vase. Știți cât costă 24 de farfurii?

Biserica este in concurenta cu ea insasi, de fapt preotii cauta sa isi fure unii altora enoriasii.
In vara trecuta a trebuit sa botez un copilas si am decis sa merg la o alta biserica unde preotul era o cunoastinta, dar si prin prisma taxei percepute. Preotul din satul C. s-a prezentat in dimineata botezului la parintii copilului amenintand ca daca nu se va face botezul in biserica pastorita de el va refuza sa le oficieze cununia religioasa! Incredibil, dar exista preoti, in special cei tineri pentru care "harul" il reprezinta abilitatile mercantile, care se poarta si ameninta mai ceva decat latifundiarii, confundand biserica cu propria mosie, iar pe enoriasi ii trateaza cu dispret devenind chiar amenintatori.
Satul e sărac, mulți pensionari. Sunt nemulțumiți, dar ce să facă? E preot, nu se face să te pui rău cu divinitatea, nici măcar cu cei ce pretind că o reprezintă.

Putem incheia totusi pe un ton optimist "IARTA-I, DOAMNE, CA NU STIU CE FAC!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu